Cele mai bune aplicatii de fitness

Folosirea telefonului mobil s-a extins de foarte mult timp si asupra altor domenii de interes, nu doar acela al comunicatiei. Astfel ca, astazi, il putem folosi in aproape orice activitate pe care vrem sa o facem.

Miscarea fizica, nu este exclusa nici ea, din a utiliza intr-un fel sau altul telefonul mobil. Unul dintre rolurile acestuia in activitatea fizica, este acela de a monitoriza nivelul efectuat sau chiar de a fi un antrenor personal.

Intensitatea cu care facem sport, indiferent ca este la sala sau in aer liber, poate fi controlata si monitorizata cu ajutorul aplicatiilor de fitness. In cazul in care iti spargi ecranul la sala, intra pe inlocuire display Xiaomi.

Top 5 aplicatii de fitness

Endomondo – este una dintre aplicatiile prin care iti pot verifica activitatea fizica, fie ea plimbare, alergare, sau mers cu bicicleta. Informatiile obtinute prin intermediul aplicatiei se refera la distanta parcursa, timpul si viteaza, dar si la consumul de calorii.

Atingerea obiectivelor stabilite sau depasirea acestora iti va fi transmisa printr-o notificare de motivare astfel incat sa cotinui sa progresezi. Pentru suplimentarea aplicatiei si cu alte functii, va fi necesar de o actualizare a versiunii si alegerea unui plan de monitorizare pentru care va trebui sa platiti un cost.

Cyclemeter – se adreseaza in primul rand pasionatilor de ciclism, si dupa acea celor care prefea sa alerge sau sa se plimbe in aer liber. Aplicatie vine cu harti cu trasee pe care sa le urmati. Va ofera posibilitatea de a stoca istoricul si de a va revedea traseele parcurse. Totodata ofera si planuri de antrenamente sportive, in urma carora va genereaza rapoarte si grafice cu progresele facute.

Seven / 7Minutes – este o aplicatie utila si pentru aceia dintre dvs. care nu au timp pentru sport in aer liber si totusi isi doresc sa faca antrenamente acasa. Aplicatia ofera exercitii scurte, eficiente dar si antrenamente profesionale, pe care sa le puteti face oriunde si oricand. Nu necesita un  echipament special, iar indrumarile oferite sunt atat sub forma video cat si audio, usurand intelegerea acestora

Asana Rebel – pentru cei interesati nu doar de antranamente fitness, dar care isi doresc si putina yoga, aceasta este aplicatia potrivita. Aplicatia ofera o multitudine de antrenamente de yoga si fitness, prin intermediul carora puteti sa slabiti, sa aveti o calitate a somnului mai buna, sa fiti mai energic si sa va dezvoltati obiceiuri sanatoase.

Diversitatea de programe de antrenament oferite, vor incanta utilizatori, care nu vor apuca sa se plictiseasca, exercitiile fiind diferite de la o zi la alta. Asana Rebel poate fi sincronizata si cu alte dispositive de urmarire a progresului activitatii fizice, precum bratari fitness sau smartwatch-uri.

FitRadio – este o aplicatie pentru aceia dintre dvs. care va place sa imbinati muzica cu sportul. Aplicatia include cateva playlist-uri de muzica recomandate de antrenorii de fitness, care sa ii motiveze pe participant si sa le ofere energie in timpul antrenamentelor.

Puteti opta si pentru muzica care se potriveste ritmului sau tipului de antrenament pe care il vreti. Pentru diversitatea muzicala, va trebui sa alegeti un cont premium, unde veti gasi totodata si mai multe sesiuni de antrenamente.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.