O firma de transport decedati ne prezinta o parte din notiunile fundamentale despre aristocratia religioasa din Dacia. Dupa cum bine stim cu totii ritualurile de inmormantare si traditiile legate de inhumare se afla in stransa legatura cu religia deci in cele mai multe cazuri nu putem vorbi despre unele fara sa le mentionam si pe celelalte. Tocmai de aceea acest articol este dedicat religiei.

Dupa cum bine stim, evolutia societatii geto-dace are legatura si cu religia si viata religioasa a geto-dacilor. Asa cum am mentionat anterior, religia reprezenta un stimul pentru actiunile militare geto-dace, intrucat acestia considerau ca lupta pentru zeitatea lor suprema, Zalmoxis care ii apara si ii face puternici.

Marturie celor spuse ne sunt numeroasele sanctuare descoperite in apropierea cetatilor (Tilisca, Sarmizegetusa, Costesti) si soarele de andezit, un sanctuar unicat si destul de neobisnuit pentru aceasta societate. A doua tagma dominanta o constituiau asadar preatii, care purtau acle semn distinctiv pe care autorii antici il numesc pileus.

Acestia detineau monopolul cunoasterii, ocupandu-se de medicina, astronomie, de interpretarea semnelor ceresti, de unele probleme filosofico – religioase. In acelati timp ei indeplineau si functia judecatoresca.

Ca si I. H. Crisan, Andrei Bodor face o comparatie intre tagma preoteasca geto-daca si druizii din societatea celtica, avand drept argument tocmai multitudinea de functii si de activitati pe care le desfasurau in cadrul societatii.

„Marii preoti” erau cei care se aflau in contact cu divinitatea de aici si cumularea acestei functii cu aceea de rege geto-dac. Despre aceasta putere putem afla din toate izvoarele istorice care au tratat subiectul religie in Dacia. De aceea unii conducatori ai statului dac indeplineau si aceasta functie sacerdotala (Deceneu, Comosicus).

Rolul pe care l-a jucat marea preotime in societatea geto-daca este poate cel mai controversat din intreaga problematica a structurii sociale dacice. Nu se cunosc inca detalii despre cum relatia dintre activitatea profana si cea sacra in actiunea preotilor daci.

Cel care a pus bazele religiei dacilor, dupa cum istoriografia noastra o sustine este Zalmoxis, care a devenit divinitatea suprema a dacilor din momentul in care acesta apare mentionat in izvoarele istorice (Herodot, IV, 94-95). Consider ca istoriografii nostri au facut o generalizare mentionandu-l numai pe acest zeu dat fiind faptul ca izvoarele literare antice si descoperirile arheologice confirma existenta altor divinitati: Marte, Bendis, Hestia, Gebeleizis.

Conturarea organizarii sacerdotiului geto-dac comporta o indelungata evolutie care insa nu poate fi urmarita pe tot traiectul ei. Rolul sacerdotiului geto-dac in conducerea statului nu poate fi pus la indoiala.

Strabon afirma ca marele preot detinea o putere aproape regala (7, VII, 3, 11). Un pasaj intalnit in „Getica” lui Iordanes ne aduce informatii mult mai clare despre popularitatea de care se bucurau preotii geto-daci, in special Deceneu: Comunicand acestea si alte mule gotilor cu maestrie, Deceneu a devenit in ochii lor o fiinta miraculoasa, incat nu a condus numai pe oamenii de rand, dar chiar si pe regi. Caci atunci a ales dintre ei pe barbatii cei mai de seama si mai intelepti pe care i-a invatat teologia, i-a sfatuit sa cinsteasca anumite divinitati si sanctuare facandu-i preoti si le-a dat numele de pileati (…).